RCS & RDS sparge piaţa de Internet mobil - Blogul Sf.Sisoe
Blogul Sf.Sisoe: RCS & RDS sparge piaţa de Internet mobil

RCS & RDS sparge piaţa de Internet mobil

>> vineri, 2 octombrie 2009

RCS & RDS a lansat, acum circa circa o lună Internet mobil în judţele Bihor şi Timiş, iată că ieri compania a anunţat extinderea la încă cinci oraşe: Braşov, Craiova, Constanţa, Cluj şi Iaşi. Internetul mobil oferit de RCS & RDS are viteze de până la 7,2 Mbps, fiind gratuit pentru abonatii la alte servicii ale companiei şi mergând până la maxim 15 lei/lună (inclusiv TVA) pentru cei care vor doar acest serviciu.

"RCS & RDS îşi propune să aducă, până în decembrie 2009, atât clienţilor rezidenţiali, cît şi celor de business, aflaţi pe întreg teritoriul ţării, Internetul mobil cu cele mai mici preţuri, Digi Net Mobil", se arată în comunicatul RCS & RDS, care este singurul operator din România care oferă patru servicii de telecomunicaţii (televiziune, telefonie fixă, telefonie mobilă şi Internet).

„Ne-am propus să extindem Digi Net Mobil la nivelul întregii ţări, pentru ca toţi abonaţii noştri să poată beneficia de servicii de internet mobil de calitate la cele mai mici preţuri. Abonaţii noştri vor putea achiziţiona Digi Net Mobil cu abonamente de 0 lei sau 10 lei, în funcţie de pachetul ales, iar viitorii noştri clienţi exclusiv pe acest serviciu au, la rândul lor, o ofertă de abonament la Internet mobil extrem de atrăgătoare, de numai 15 lei”, a declarat pentru Hotnews.ro Ovidiu Popa, director comercial al RCS & RDS.

Serviciul de Internet mobil de la RCS & RDS este disponibil atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii. Conectarea se face prin telefoanele mobile sau prin modem care se conectează la portul USB al unui computer sau laptop. Pentru conectarea la Internet pe telefonul mobil, este necesar ca terminalul să aibă incorporat un modem de date 3G. Pentru utilizarea pe computer, compania ofera un modem USB de date 3G: în custodie – pentru abonaţii deja existenţi - şi contra cost – pentru cei care doresc doar Internet mobil.


Orange şi Vodafone oferă Internet mobil în aceeaşi paramatri tehnici cu un abonament lunar de 10 € plus TVA, având 1,5 GB trafic inclus, sau 20 € plus TVA, având 6 GB trafic inclus.

Pe de altă parte, Vodafone şi Zapp au anunţat că vor oferi Internet mobil la o viteză maximă de 21,6 Mbps. Vodafone va oferi serviciul cu un abonament lunar de 27 € plus TVA, având 16 GB trafic inclus.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Free Blogger Templates Wild Birds by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP