Despe Google AdSense, fără ură şi părtinire
>> marți, 22 septembrie 2009
Pe blogul lui Zoso, pe care nu-l agreez în mod deosebit (voi scrie altădată de ce), a apărut articolul Publisher despre AdSense. De fapt, Zoso publică scrisoarea unui utilizator agramat de Google AdSense, nemulţumit că i-au închis contul, şi un comentariu al lui: "Ăştia e oamenii care vrea să face bani în internete." Postarea a stârnit multe comentarii pro şi contra.
Pentru cei care nu ştiu, Google AdSense este sistemul folosit de Google pentru uzul proprietarilor de site-uri care vor să publice reclame ca cele prezente şi pe această pagină. Sistemul în oglindă este Google AdWords, cel care permite celor care doresc să publice reclame să-şi gestioneze contul.
Google câştigă cei mai mulţi din publicitate. Deşi iniţial motorul de căutare nu era monetizat, fiind o cercetare universitară înainte de a fi o afacere, ulterior publicitatea prin cele două sisteme amintit a făcut ca Google să crească rapid. Desigur, ca o companie mare ce se află, Google are un set foarte strict de termeni şi condiţii, a căror încălcare presupune excluderea celui care a greşit. Printre aceste norme, se numără interdicţia de a găzdui reclame Google pe site-uri cu materiale porno, care promovează acţiuni ilegale, ură, etc. Mulţi dintre cei care încalcă aceste reguli sunt excluşi imediat şi pierd câştigurile acumulate până în acel moment şi netrimise de Google. De aici se nasc foarte multe nemulţumiri.
Pentru că folosesc sistemul Google AdSense de circa cinci ani, îmi voi spune şi eu marile nemulţumiri:
1. Lipsa de transparenţă. Google nu este deloc transparent în ceea ce priveşte câştigurile şi modul de împărţire a lor. Nu ştii ce procent îţi alocă din câştigul lor. Statisticile prezente în AdSense îţi furnizează informaţii despre câştiguri, care, uneori, variază inexplicabil, la acelaşi trafic şi cam la aceeaşi rată de click.
2. Sistemul de asistenţă clienţi este desfăşurat în exclusivitate prin e-mail şi, în multe dintre cazuri, nu ţi se răspunde niciodată. Desigur, Google are grijă să scrie pe site că eşti îndemnat să citeşti întrebările puse frecvent şi răspunsurile aferente. Însă, de multe ori, chiar dacă semnalezi un aspect care nu se regăseşte acolo, tot nu primeşti răspuns.
Ce ne spun cele 3 accidente feroviare din ultimele 24 de ore
>> luni, 21 septembrie 2009
Primele cercetări arată că evenimentul feroviar extrem de grav ar fi fost provocat de un fost angajat al CFR, care locuieşte chiar în localitatea Cârcea, nemulţumit că a fost disponibilizat. Se pare că individul respectiv suferă de schizofrenie.
Acest caz ridică serioase întrebări privind siguranţa circulaţiei pe calea ferată. 3 accidente feroviare într-o singură zi pot fi o întâmplare sau consecinţa unei stări precare a infrastructurii sau şi una şi alta.
Din discuţiile purate astăzi pe posturile de ştiri, rezultă că, la nivelul Ministerului Transporturilor, din suma alocată reabilitărilor, 8% merge către infrastructura de la calea ferată, iar 92% către reabilitarea căilor rutiere. Dacă şoselele din România arată jalnic şi au alocaţi 92% din bani, ne imaginăm în ce stare trebuie să se afle infrastructura feroviară.
După unele surse, în respectivul tren se aflau 200 de persoane, după altele, 300. Dacă socotim în medie 50 lei biletul, vom ajunge la o sumă de 10.000 - 15.000 lei încasări pentru respectiva călătorie. Întreţinerea şi repararea infrastrcturii feroviare şi a materialului rulant necesită sume enorme. Numai că statele vest-europene subvenţionează căile ferate. Şi la noi, CFR-ul, cu cele 3 divizii ale sale, călători, marfă şi infrastructură, este subvenţionat, dar banii se duc pe apa sâmbetei.
Cum te obligă Microsoft să faci actualizările Windows numai cu Internet Explorer
>> duminică, 20 septembrie 2009
Etica transplantului pusă la îndoială: cazul Victor Socaciu
Am enunţat până aici ştirile, ca să vedem de unde pot apare problemele de etică. În practica transplanturilor renale, în general, rinichii prelevaţi de la copii se transplantează tot copiilor. Astfel, viaţa fetiţei în moarte cerebrală putea salva vieţile altor doi copii, ştiut fiind că, de regulă, se transplantează câte un singur rinichi, acesta având capacitate suficientă pentru îndeplinirea funcţiei renale. Profesorul Lucan afirma că operaţia a fost o premieră, prin transplantarea simultană a doi rinichi, dar tot el explică faptul că un singur rinichi ar fi fost insuficient pentru o persoană adultă.
Faptul că Victor Socaciu se afla de doar două luni pe lista de aşteptare pentru transplant înseamnă că avea o vechime neuzual de mică. În general, cei de pe această listă aşteaptă cu anii până ajung să facă transplant, dacă ajung să-l facă. Din cauza lipsei donatorilor vii sau decedaţi, mulţi dintre cei de pe lista de aşteptare mor fără să facă transplantul. În România, există circa 8.000 de persoane dializate. Este greu de crezut ca, după numai două luni de aşteptare, Victor Socaciu să fi avut un asemenea noroc, dacă nu cumva norocul a fost ajutat.
Dializa este o procedură medicală prin care se asigură suplinirea funcţiei renale prin "filtrarea" sângelui. Deşi procedeul constituie o speranţă pentru bolnavii cu insuficienţă renală, el nu reuşeşte să suplinească funcţia renală decât în proporţie de maximum 10%. În consecinţă, bolnavii de insuficienţă renală care doresc să scape de prelungile şedinţe de dializă (4-5 ore la fiecare două zile în cazul în care funcţia renală este total compromisă) se înscriu pe listele de aşteptare pentru transplant renal.
Să fie oare important faptul că Victor Socaciu este deputat PSD+PC, ales în colegiul uninominal nr.4 Mureş şi vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor?
Menţionez că îl apreciez pe Victor Socaciu ca artist, i-am ascultat muzica, nu am nici pe departe ceva personal cu el, dar există suspiciuni în legătură cu rapiditatea cu care a reuşit să fie supus operaţiei de transplant renal.
Mă întreb...
>> sâmbătă, 19 septembrie 2009
... de ce trebuie să aibă succes în principal blogurile care arată ca un tabloid nenorocit?
... de ce preferă lumea să-şi atragă cititorii copiind de pe alte bloguri?
... de unde au unii atâta timp ca să scrie comentarii pe sute de bloguri?
... câtă vulgaritate trebuie să sălăşuiască în unii ca să verse tone de lături pe blogurile altora?
... de ce îşi decorează unii blogurile ca un pom de Crăciun, cu zeci de widgeturi şi alte alea?
... de ce se feresc ziarele să citeze adresa blogurilor când preiau informaţii din ele?
Schimbare de perspectivă
Prezentul blog l-am făcut cândva din joacă. Am scris mai mult despre tehnologie informatică şi micile mele păţanii din acest domeniu. M-am hotărât să schimb câte ceva şi voi lărgi gama subiectelor. Existenţa fiecăruia este plină de subiecte demne de a fi consemnate.
Blogurile, apărute relativ târziu în peisajul Internetului românesc, au avut o evoluţie surprinzătoare. Dacă au început prin a exprima mici aspecte de viaţă cotidiană, adică bloguri despre nimic, iată că, încet-încet, au ajuns să fie o modă şi o cale de monetizare. Au început să se facă tranzacţii cu bloguri. Nu este departe momentul în care blogurile vor fi la rubricile de mergers & acquisitions ale ziarelor cu profil economic.
Au apărut rubrici în presa scrisă dedicate blogurilor, au apărut bloguri ale ziariştilor găzduite sau nu pe site-ul ziarului la care scriu, bloguri ale politicienilor, ale vedetelor de toate felurile, ale unor necunoscuţi. Există şi o emisiune dedicată blogurilor, După bloguri, găzduită la Realitatea TV.
În ultima vreme, se vorbeşte mult despre bloguri de nişă şi, traversându-ne criza, se pare că cele economice au un succes temporar sau, vom vedea, de mai lungă durată. Alte bloguri de nişă au drept subiecte presa, comunicarea, publicitatea, viaţa mondenă, reţete culinare.
Blogăreala i-a cuprins pe destul de mulţi români dintre cei cărora Internetul le este familiar.
Nesimţirea RCS & RDS faţă de clienţii de telefonie fixă
>> vineri, 18 septembrie 2009
Scriam acum un an articolul RCS & RDS altfel, în care lăudam atitudinea şi cunoştinţele unui tip de la suport tehnic. Iată că acel om este o picătură într-un ocean de incompetenţă şi nesimţire.
De mai bine de o lună, telefonul fix RDS de acasă nu a mai vrut să funcţioneze. Se mai întâmplă. Numai că a fost nevoie să sun la acei oameni minunaţi de la suport tehnic de nu ştiu câte ori. Acelaşi papagalicesc "problema va fi remediată în cel mai scurt timp". Nu ştiu pe ce planetă măsoară ei timpul încât a fost nevoie de o lună pentru rezolvarea problemei.
În fond, telefonia oferită de RCS & RDS este VOIP (Voice Over IP), deşi este vândută drept telefonie fixă. Echipamentele care conectează telefoanele obişnuite, analogice, la VOIP se numesc FXS (Foreign Exchange Station). Aceste echipamente sunt cele care se găsesc în cutiile închise ale RDS, aflate pe scările de bloc. Firma nu vrea să ofere utilizatorilor acces direct la VOIP, ceea ce ar permite folosirea multelor facilităţi oferite de acest sistem. FXS este conectat printr-un cablu UTP la reţeaua Internet obişnuită. FXS primeşte sau nu un IP şi trebuie configurat cu o serie de setări privind furnizorul de telefonie VOIP. Echipamentul, în cazul în care are alocată o adresă IP, poate fi administrat de la distanţă. Aşa cum ne-a obişnuit, RCS & RDS cumpără chinezăriile cele mai ieftine şi care, de multe ori, sunt susceptibile să se strice destul de repede.
Acesta este echipamentul care s-a defectat în cazul de mai sus. M-am întâlnit într-o zi cu doi tehnicieni de la RCS & RDS care demontau FXS din cutia de pe scară. I-am întrebat de ce nu schimbă echipamentul. Mi-au răspuns că firma a decis să repare aceste echipamente ca să facă economii. Grele vremuri...