Cum am trecut pe Firefox

>> miercuri, 29 aprilie 2009

Ca unul care programează, sigur că am testat de-a lungul timpului toate browserele majore (Internet Explorer, Firefox, Google Chrome, Opera, Safari, etc.), dar stăteam lipit de IE. Asta până mi-am instalat IE 8 beta, cu care nu m-am împăcat deloc bine. Unele site-uri care mergeau foarte bine cu IE 7 aveau mari probleme de compatibilitate cu IE 8, legate de vizualizare, interpretarea CSS şi multe altele. Nici măcar în compatibility mode nu era mare brânză.

Deşi încercasem Firefox 1 şi 2 anterior, din inerţie nu am stat să studiez atent şi, eventual, să iau decizia unei schimbări. Suficient de frustrat din cauza IE 8, am zis să fac încercarea de a mă obişnui cu Firefox 3. După numai câteva zile de utilizare, am devenit fan. Am studiat apoi virtuţile comparative ale diferitelor browsere şi am constatat că făcusem o alegere bună. Deşi Opera şi Safari stau mai bine la capitolul îndeplinirii standardelor actuale pentru browsere, Opera mi se pare mai puţin prietenos, iar Safari pentru Windows mi se pare posac. La fel şi Google Chrome. Dar pe Safari îl folosesc la greu pe iPhone :)

Ceea ce m-a determinat Firefox să fac a fost să fi mai atent la testarea site-urilor Web în mai mult browsere. Pe măsură ce înţelegi diferenţele, poţi programa în aşa fel încât să nu mai fie nevoie să testezi mare lucru după aceea.

Read more...

Nesimţirea Orange

>> marți, 21 aprilie 2009

Telefonul de firmă pe care îl utilizez are, chipurile, avantajul de a avea acces la serviciul clienţi corporate de la Orange. Cu alte cuvinte, cînd am probleme, nu sun la 411, ci la un alt număr dedicat speciei corporate de clienţi. Dacă la 411 îţi răspunde un antipatic robot, avînd un meniu arborescent stufos, prin care, ca şi la Vodafone, trebuie să ai multă răbdare pentru a vorbi cu un operator, la numărul de la Orange dedicat clienţilor coporate îţi răspunde direct un operator. Numai că acest serviciu are un program limitat, de la 8 la 20, în zilele de lucru. În afara acetui program, erai automat transferat către celălalt serviciu de clienţi, cel obişnuit, unde îţi răspundea, de asemenea, un operator. Acest din urmă serviciu avea program permanent. Acum cîteva seri, am sunat după ora 22, la numărul de clienţi corporate, aşteptîndu-mă să fiu transferat la 411. Stupoare: îmi răspunde un robot care mă informează că, după ora 22 şi pînă la 7 dimineaţa, cred, dacă vrei să vorbeşti cu un "consultant" al serviciului clienţi, trebuie să suni la 401, apel taxabil cu 0,55 euro plus TVA. Orange, care pretinde că are circa 10 milioane de clienţi, face reduceri de cheltuieli determinate de criză, obligîndu-te să plăteşti bani pentru un serviciu care ar trebui să fie gratuit per sempre. Au botezat acest nou serviciu suport clienţi şi poate fi accesat 24 de ore din 24 :).

Read more...

Norc.ro - de ţinut minte

>> sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Aflu de la boio.ro despre un site interesant: www.norc.ro. Aduce într-o oarecare măsură cu Google Street View. care permite vizualizarea unui punct de pe hartă prin intermediul unor fotografii la panoramice. Site-ul este disponibil pentru următoarele ţări:
- România: Bucureşti, Ploieşti şi Valea Prahovei, Constanţa şi litoral, Braşov şi Poiana Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Piteşti, Tîrgovişte;
- Austria: Viena;
- Cehia: Praga, Brno;
- Slovacia: Bratislava, Trnava, Kosice, Banska-Bystrica, Zilina, Nitra;
- Polonia: Varşovia, Cracovia, Poznan, Wroclaw;
- Rusia: Moscova.

Interesant este faptul că proiectul este realizat de firma românească eXtreme Soft Group SRL şi constă din imagini realizate pe baza unei tehnologii proprietare de producere de panorame geo-referenţiate la nivel de stradă. Tehnologia rezidă în utilizarea unor autovehicule pe care s-a montat cîte un dispozitiv proprietar de fotografiere panoramică, bazat pe 10 camere fotografice, corelat cu un sistem de poziţionare globală (GPS) cu corecţii (DGPS).

Interfaţa, destul de simplă deocamdată, constă din hărţi preluate de la Google Maps, pe care se află marcate poziţiile, destul de dese, din care s-au realizat fotografiile panoramice. Este suficient să cauţi o adresă, să selectezi poziţia din care s-a făcut fotografia şi să te bucuri de vederea panoramică a locului. Fotografia se poate lesne roti din mouse.

Read more...

RCS & RDS altfel

>> vineri, 12 septembrie 2008

Am cumpărat ieri un router wireless SMC Barricade™ SMCWBR14-N2 de la shopix.ro (circa 180 lei), despre care ştiam de la un prieten că se configurează în numai 1 minut. Bazîndu-mă pe asta, l-am configurat repede pentru conecţia mea RCS & RDS Fiberlink PPPoE. Toate bune şi frumoase, numai că routerul nu voia să se conecteze. Mi-a trecut prin cap că sus-numita companie nu vrea să permită folosirea unor astfel de echipamente, ca să prevină partajarea între mai mulţi a semnalului. În fine, zic, hai să sun la suport tehnic. Deşi era ora 23.30, am avut norocul să dau peste un tip, care, pe lîngtă faptul că a fost amabil de-a dreptul, spre deosebire de amabilitatea forţată a altor operatori, mai şi ştia ce vorbeşte. Pînă la urmă, buba era faptul că scrisesem la ISP Name, cîmp opţional, "RCS & RDS". Am şters, am rebutat şi totul a fost OK.

Convorbirea cu tipul ăla a venit după destul de mulţi nervi pe care mi i-am făcut de-a lungul celor circa 4 ani de cînd le sînt client şi acasă, şi la firmă. Aproape nu mai credeam că se poate şi aşa ceva.

Read more...

Google Chrome, noul browser de Internet care vrea să revoluţioneze totul

>> marți, 2 septembrie 2008

Astăzi ar trebui să se lanseze Google Chrome, browserul de Internet despre care Google n-a suflat prea multe cuvinţele pînă acum. Ieri, a apărut prezentarea, sub forma unei benzi desenate, destul de haioasă şi care prezintă principalele caracteristici ale noului browser. Am parcurs cele circa 30 e pagini şi am găsit lucruri interesante.

  • Chrome derivă în primul rînd din Mozilla, dar autorii lui spun că, de fapt, este un nou browser, programat de la zero, întrucît provocările Internetului sînt altele astăzi, iar celelalte browsere păcătuiesc prin faptul că s-au tot îmbunătăţit, dar au păstrat multe caracteristici vechi.

  • Javascript-ul beneficiază de un nou motor, denumit V8, făcut de nişte danezi, care va şti să gestioneze şi să reutilizeze mai bine obiectele.

  • Taburile vor fi folosite, vor fi desupra ferestrei browserului şi vor beneficia de o arhitectură de execuţie nouă, care va permite “omorîrea” unui tab, fără a le afecta pe celelelate din aceeaşi fereastră.

  • Vom avea acces la consumul de resurse al browserului pe componente, ceea ce ne va permite să închidem ferestrele sau taburile care consumă mult CPU sau memorie.

  • Nu ne vom mai seta pagina de pornire blank, ci ni se vor afişa într-o fereastră de browser în mici careuri site-urile pe care le frecventăm mai des, adică Chrome ne va învăţa comportamentul.

  • Va fi posibilă utilizarea fără urme, orice urmă a unei vizite într-un site fiind ştearsă (în istoric, fişiere temporare şi cookie-uri).

  • Multe altele :)

În timp ce scriam, pagina de download a devenit activă. Noul Google Chrome poate fi descărcat de aici.

Read more...

  © Free Blogger Templates Wild Birds by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP