Despe Google AdSense, fără ură şi părtinire
>> marți, 22 septembrie 2009
Pe blogul lui Zoso, pe care nu-l agreez în mod deosebit (voi scrie altădată de ce), a apărut articolul Publisher despre AdSense. De fapt, Zoso publică scrisoarea unui utilizator agramat de Google AdSense, nemulţumit că i-au închis contul, şi un comentariu al lui: "Ăştia e oamenii care vrea să face bani în internete." Postarea a stârnit multe comentarii pro şi contra.
Pentru cei care nu ştiu, Google AdSense este sistemul folosit de Google pentru uzul proprietarilor de site-uri care vor să publice reclame ca cele prezente şi pe această pagină. Sistemul în oglindă este Google AdWords, cel care permite celor care doresc să publice reclame să-şi gestioneze contul.
Google câştigă cei mai mulţi din publicitate. Deşi iniţial motorul de căutare nu era monetizat, fiind o cercetare universitară înainte de a fi o afacere, ulterior publicitatea prin cele două sisteme amintit a făcut ca Google să crească rapid. Desigur, ca o companie mare ce se află, Google are un set foarte strict de termeni şi condiţii, a căror încălcare presupune excluderea celui care a greşit. Printre aceste norme, se numără interdicţia de a găzdui reclame Google pe site-uri cu materiale porno, care promovează acţiuni ilegale, ură, etc. Mulţi dintre cei care încalcă aceste reguli sunt excluşi imediat şi pierd câştigurile acumulate până în acel moment şi netrimise de Google. De aici se nasc foarte multe nemulţumiri.
Pentru că folosesc sistemul Google AdSense de circa cinci ani, îmi voi spune şi eu marile nemulţumiri:
1. Lipsa de transparenţă. Google nu este deloc transparent în ceea ce priveşte câştigurile şi modul de împărţire a lor. Nu ştii ce procent îţi alocă din câştigul lor. Statisticile prezente în AdSense îţi furnizează informaţii despre câştiguri, care, uneori, variază inexplicabil, la acelaşi trafic şi cam la aceeaşi rată de click.
2. Sistemul de asistenţă clienţi este desfăşurat în exclusivitate prin e-mail şi, în multe dintre cazuri, nu ţi se răspunde niciodată. Desigur, Google are grijă să scrie pe site că eşti îndemnat să citeşti întrebările puse frecvent şi răspunsurile aferente. Însă, de multe ori, chiar dacă semnalezi un aspect care nu se regăseşte acolo, tot nu primeşti răspuns.
Ce ne spun cele 3 accidente feroviare din ultimele 24 de ore
>> luni, 21 septembrie 2009
Primele cercetări arată că evenimentul feroviar extrem de grav ar fi fost provocat de un fost angajat al CFR, care locuieşte chiar în localitatea Cârcea, nemulţumit că a fost disponibilizat. Se pare că individul respectiv suferă de schizofrenie.
Acest caz ridică serioase întrebări privind siguranţa circulaţiei pe calea ferată. 3 accidente feroviare într-o singură zi pot fi o întâmplare sau consecinţa unei stări precare a infrastructurii sau şi una şi alta.
Din discuţiile purate astăzi pe posturile de ştiri, rezultă că, la nivelul Ministerului Transporturilor, din suma alocată reabilitărilor, 8% merge către infrastructura de la calea ferată, iar 92% către reabilitarea căilor rutiere. Dacă şoselele din România arată jalnic şi au alocaţi 92% din bani, ne imaginăm în ce stare trebuie să se afle infrastructura feroviară.
După unele surse, în respectivul tren se aflau 200 de persoane, după altele, 300. Dacă socotim în medie 50 lei biletul, vom ajunge la o sumă de 10.000 - 15.000 lei încasări pentru respectiva călătorie. Întreţinerea şi repararea infrastrcturii feroviare şi a materialului rulant necesită sume enorme. Numai că statele vest-europene subvenţionează căile ferate. Şi la noi, CFR-ul, cu cele 3 divizii ale sale, călători, marfă şi infrastructură, este subvenţionat, dar banii se duc pe apa sâmbetei.
Cum te obligă Microsoft să faci actualizările Windows numai cu Internet Explorer
>> duminică, 20 septembrie 2009
Etica transplantului pusă la îndoială: cazul Victor Socaciu
Am enunţat până aici ştirile, ca să vedem de unde pot apare problemele de etică. În practica transplanturilor renale, în general, rinichii prelevaţi de la copii se transplantează tot copiilor. Astfel, viaţa fetiţei în moarte cerebrală putea salva vieţile altor doi copii, ştiut fiind că, de regulă, se transplantează câte un singur rinichi, acesta având capacitate suficientă pentru îndeplinirea funcţiei renale. Profesorul Lucan afirma că operaţia a fost o premieră, prin transplantarea simultană a doi rinichi, dar tot el explică faptul că un singur rinichi ar fi fost insuficient pentru o persoană adultă.
Faptul că Victor Socaciu se afla de doar două luni pe lista de aşteptare pentru transplant înseamnă că avea o vechime neuzual de mică. În general, cei de pe această listă aşteaptă cu anii până ajung să facă transplant, dacă ajung să-l facă. Din cauza lipsei donatorilor vii sau decedaţi, mulţi dintre cei de pe lista de aşteptare mor fără să facă transplantul. În România, există circa 8.000 de persoane dializate. Este greu de crezut ca, după numai două luni de aşteptare, Victor Socaciu să fi avut un asemenea noroc, dacă nu cumva norocul a fost ajutat.
Dializa este o procedură medicală prin care se asigură suplinirea funcţiei renale prin "filtrarea" sângelui. Deşi procedeul constituie o speranţă pentru bolnavii cu insuficienţă renală, el nu reuşeşte să suplinească funcţia renală decât în proporţie de maximum 10%. În consecinţă, bolnavii de insuficienţă renală care doresc să scape de prelungile şedinţe de dializă (4-5 ore la fiecare două zile în cazul în care funcţia renală este total compromisă) se înscriu pe listele de aşteptare pentru transplant renal.
Să fie oare important faptul că Victor Socaciu este deputat PSD+PC, ales în colegiul uninominal nr.4 Mureş şi vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor?
Menţionez că îl apreciez pe Victor Socaciu ca artist, i-am ascultat muzica, nu am nici pe departe ceva personal cu el, dar există suspiciuni în legătură cu rapiditatea cu care a reuşit să fie supus operaţiei de transplant renal.