Isteria A H1N1, în mare vogă, dar şi motiv de exhibiţionism - Blogul Sf.Sisoe
Blogul Sf.Sisoe: Isteria A H1N1, în mare vogă, dar şi motiv de exhibiţionism

Isteria A H1N1, în mare vogă, dar şi motiv de exhibiţionism

>> sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Consecinţele gripei de tip A H1N1 au fost ignorate până acum de români. În ciuda nenumăratelor avertismente ale autorităţilor, lumea a ignorat pericolul gripei de acest tip. A trebuit să moară o persoană de oarecare notorietate, actorul Toni Tecuceanu, moarte mediatizată pe larg, pentru ca să se facă cozi imense la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof.Dr.Matei Balş şi la celelalte instituţii la care s-a extins operaţiunea de vaccinare. Printre ele, Spitalul de Ochi şi Spitalul Colentina. Până acum câteva zile, se duceau la vaccinare câteva persoane pe zi, iar ieri şi azi, numai în Bucureşti au fost vaccinate peste 3.000 de persoane. Asta te duce imediat cu gândul la spiritul de turmă al românilor, pigmentat cu mimetismul specific unui astfel de spirit.

Televiziunile de ştiri au transmis azi imagini în direct aproape non-stop cu aceste cozi. Profitând e prezenţa camerelor de luat vederi, multă lume a profitat să se exhibeze. Inclusiv profesorul Adrian Străinu Cercel, care este şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, şi-a suflecat mânecile, şi-a pus mănuşi şi a început să vaccineze în direct. Face frumos la lume şi e ilustrativ, nu?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Free Blogger Templates Wild Birds by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP