Oprescu să se autodemită sau să rezilieze contractele de deszăpezire
>> marți, 15 decembrie 2009
În fiecare an, ninsorile ne surprind ca şi cum fiecare ninsoare ar fi prima pe care o vedem în viaţă. Afirmaţia este valabilă mai ales din punctul de vedere al autorităţilor. Astăzi a nins pentru prima oară în Bucureşti şi tot oraşul a fost blocat. Şi aşa se circulă greu prin Bucureşti. Când ninge, lucrurile sunt înzecit mai rele. În primul rând, toată lumea iese cu maşinile pe stradă. Chiar cei care nu sunt mai mult decât şoferi de duminică. În al doilea rând, autorităţile promit marea cu sarea la începutul sezonului şi sunt prinse întotdeauna pe picior greşit. În al treilea rând, firmele de salubritate, care au şi contracte pentru deszăpezire, parcă se aşteaptă că Bucureştiul este în nordul Africii. Din câte am auzit, sper să nu mă înşel, un sezon de iarnă înseamnă contract de 40 mil.euro între autorităţile locale şi firmele de deszăpezire, indiferent dacă ninge sau nu.
Problemele cele mai mari au fost în zonele cu pante şi nu sunt puţine în Bucureşti. Pe Calea 13 Septembrie, în jurul orelor 14, poliţiştii împingeau la maşini. Pe Şoseaua Fundeni, în dreptul podului era jale: o grămadă de camioane nu reuşeau să urce dealul. Pe noul pod Pipera-Tunari, inaugurat zilele trecute, se întâmplă ceea ce se vede în filmuleţul de mai jos.
Totuşi, în tot blocajul creat astăzi, au fost şi puncte promiţătoare. Unul este sectorul 4, unde Piedone, indiferent cât de simpatic sau antipatic este, a reuşit să ţină lucrurile în frâu. Iată ce scria Piticu astăzi: "Nu, n-am nici o problemă că am făcut mai mult de o oră de la muncă până acasă, mi se pare normal şi obişnuit în Bucureşti. Dar nu mi se pare normal ca de la Casa Presei până la Unirii să fie zăpadă pe străzi. Nu mi se pare normal să nu pot accelera sau frâna pentru că strada este necurăţată. În schimb, de cum ieşi din pasajul Unirii străzile erau lună, bec, ude şi atât, nici un fel de urmă de zăpadă, de parcă în sectorul 4 nu a nins deloc. Şi totuşi a nins la fel peste tot."
La nivel naţional, situaţia stă şi mai prost. Spre exemplu, segmentul Bucureşti-Drajna din autostrada A2 a fost închis şi prefectul judeţului Galaţi a decis să nu mai permită autovehiculelor să iasă din localităţi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu