Blogul Sf.Sisoe

Înainte să plec de acasă, chiar eram curios dacă şi cum se poate circula. Pe aleea mea dintre blocuri, zăpada ajunsese la o jumătate de metru. De fapt, este zăpada acumulată de la începutul iernii. Se pare că niciunde în Bucureşti deszăpezirea nu a ajuns pe străduţele dintre blocuri. Arterele mari au fost curăţate mai bine sau mai rău, dar cele mici deloc. De fapt, dacă mă uit pe hartă, pe orice hartă, străduţa mea nici nu există. Numai un capăt al blocului ajunge la o străduţă care are nume şi pe care figurează blocul ca adresă. Încrengătura de alei dintre străduţele cu nume nu există pentru nimeni. Nici pentru primărie, nici pentru ADP, nici pentru firmele de salubritate. Moştenire a neregularităţii trasării străzilor din secolele XVI-XIX. Poate şi o reflectare a gândirii noastre contorsionate latino-balcanice.

Mă uitam de la balcon şi mi-am dat seama că zăpada are aproape jumătate de metru. Cei câţiva oameni care s-au aventurat pe stradă mergeau foarte greu. Vântul puternic, de aproapc 40 m/s (adică 120 km/h), face deplasarea pe jos şi mai dificilă. Deodată, văd pe strada cu nume de la capătul blocului un tractor cu lamă trecând într-o direcţie, apoi în cealaltă. Strada având nume, pe ea a mai trecut tractorul la zăpezile trecute. Între timp, câţiva vecini şi-au luat inima în dinţi şi au ieşit cu lopeţile nu să deszăpezească aleile de acces către bloc, ci propriile maşini. Până la urmă, unul dintre ei, milos, dă deoparte şi zăpada de pe aleea de acces spre scara noastră. Vecii cu lopeţi îl conving pe şoferul tractorului să intre şi pe aleea noastră fără nume. Tractorul nu poate intra decât pe o treime din alee. mai departe nu poate trece din cauza maşinilor parcate pe o parte şi pe cealaltă, unele rămase acolo de la primele zăpezi şi care arată ca un gorgan de zăpadă. (Ilustrez cu un filmuleţ de pe YouTube, filmat azi, din câte înţeleg, tot într-un cartier periferic.)

Vântul bate cu putere în continuare şi viscoleşte zăpada. Trebuie să plec să depanez un server. Îmi iau inima în dinţi, mă îmbrac bine ca să plec. Nevasta mă pune să îmi leg fularul ca un laţ, ca să îmi ţină cald şi să nu intre vântul. Când ies din scara blocului, realizez puterea vântului. Perdelele de zăpadă viscolită fac volute, care se amestecă între ele şi reduc vizibilitatea aproape de zero. Literalmente înot prin zăpadă. Îmi dau seama că, într-adevăr, are aproape jumătate de metru. Ajung pe străduţa cu nume, curăţată acum jumătate de oră de tractorul cu lamă. Un pic mai bine pe jos, dar acelaşi vânt nemilos face deplasarea aproape la fel de dificilă.

Ajung în bulevardul care străbate cartierul periferic. Îmi caut maşina lăsată de cu seară. O găsesc cu un perete de zăpadă de peste jumătate de metru către partea carosabilă. În spatele ei, un mic munte de zăpadă înalt de 1,5-2 m. Ambele producţia utilajelor de deszăpezire, care îşi făcuseră surprinzător de bine treaba pentru mijloacele de transport în comun. Oricum, nu aveam de gând să plec cu maşina. Mai ales că am decis să nu îmi iau cauciucuri de iarnă, mizând pe faptul că iernile la Bucureşti sunt uşoare. Sunt pe punctul să-mi reconsider decizia, deşi pentru maşina mea ar însemna câteva mii de lei.

Aştept autobuzul. Între timp, vine un troleibuz. Nişte afişe lipite pe el îmi confirmă o ştire citită cu nu multă vreme în urmă pe Internet: "În acest vehicul nu mai puteţi utiliza biletele RATB, ci numai cardurile." Noroc că mi-am luat aşa-numitul portofel electronic acum mai multă vreme, pe care pot să-l încarc şi online, plătind cu cardul. Vine, în sfârşit autobuzul. Este unul modern, Mercedes Benz Citaro. Destul de cald înăuntru. După afişajul electronic din interiorul autobuzului, sosirea estimată la destinaţie s-a mărit cu doar două minute pe parcurs, în ciuda condiţiilor câineşti de afară. Ajung la destinaţie, aproape de Piaţa Unirii, pe unul dintre marile bulevarde centrale şi mai am de parcurs pe jos circa 250 m. Din nou calvar. Zăpada are circa 40 cm pe trotuarele late, cu maşini parcate pe ambele părţi. Nu e niciun semn că ar fi intrat vreun utilaj pe acest trotuar. Am văzut că firmele de profil au utilaje foarte mici, Bobcat, cu care ar putea intra pe trotuarele mari. Greu de spus de ce nu o fac. Vântul nu conteneşte şi face înaintarea dificilă. Răsuflu uşurat când ajung la destinaţie.