Blogul Sf.Sisoe

Mama are peste 80 de ani. Are studii superioare şi a ocupat multă vreme poziţia de şef serviciu. După ce statul român a decis prin 2004 recalcularea tuturor pensiilor după acelaşi algortim, respectiv prin considerarea salariilor obţinute de-a lungul întregii activităţi, nimic nu s-a întîmplat cu pensia mamei, rămînînd la 5 milioane lei vechi. În naivitatea mea, am transmis un e-mail la casa de pensii de care aparţine, încerînd să aflu ce se întîmplă. Nu am primit niciun răspuns. Este aproape inutil să transmiţi mesaje de poştă electronică autorităţilor la adresele de e-mail care tronează pompos pe paginile de web pe care cu scîrbă le-au făcut, obligaţi fiind de progresul tehnologic şi de decizia mai-marilor lor de pe la guvern.

Prin 2006, am primit o scrisoare de la aceeaşi casă de pensii, prin care eram înştiinţaţi că numărul de puncte de pensie pe care la are mama în plată este oricum mult mai mare decît ceea ce merită şi, în consecinţă, nu i se va mai mări pensia pînă cînd punctul de pensie nu va ajunge atît de mare încît să ajungă la pensia de 5 milioane pe care efectiv o primea. Anexat era un tabel care arăta salariile care au stat la baza calculului lor. După o privire sumară, mi-am dat seama că acele venituri luate în considerare erau scandalos de mici. Arătau ca salarii de muncitor necalificat. Ştiam cu siguranţă că mama avusese lefuri de cel puţin 3 ori mai mari.

Imediat după 1990, întrucît mama mai lucrase 5 ani după vîrsta obişnuită de pensionare, cînd şi-a înaintat şi dosarul, am mers la casa de pensii pentru recalcularea pensiei. Cu acea ocazie, mi s-a solicitat cartea de muncă, pe care am depus-o. Rezultatul a fost că pensia nu s-a mărit întrucît tot acei 5 ani care fuseseră luaţi în considerare erau cei mai avntajoşi din ultimii 10 de muncă, aşa cum prevedea legea atunci. Dar cartea de muncă a rămas la ei.

Era firesc să fiu mirat cînd am văzut ce salarii luaseră ei în considerare. Mi-am zis că trebuie să fie o eroare, că se putea rezolva uşor prin consultarea cărţii de muncă. De aici începe circul. După cîtăva vreme, am mai primit o scrisoare de la casa de pensii, prin care ni se solicita să ne prezentăm la ei cu cartea de muncă. Nu era o scrisoare personalizată, ci una generală. Am mai trimis un e-mail prin care ceream clarificări, dar nici de data asta nu am primit niciun răspuns.

Mi-am luat inima în dinţi şi am făcut un drum pînă la casa de pensii. Acolo, nebunie generală. Cozi uriaşe, nervi, ţipete. Două ghişee utile pentru mine. Unul la care se depuneau actele pentru recalcularea pensiei şi clarificări în legătură cu actele necesare. După ce stai la o coadă uriaşă, ţi se spune că este absolut necesară cartea de muncă. Ştiind că se află la ei, le-am semnalat acest lucru şi mi-au spus că trebuie luată de la ghişeul alăturat şi apoi depusă. Am zis că e o secvenţă desprinsă din Kafka. Am stat şi la cealaltă coadă, am completat un formular în numele mamei, pentru programarea de a ridica mult-dorita carte de muncă. Funcţionara de la ghişeu, care pretindea că era nouă pe acolo, a chemat-o pe şefă ca să-mi explice că numai pensionarul putea depune acea cerere. Şefa a venit nervoasă şi a început să răcnească la mine că numai pensionarul trebuie să vină, altfel e caz penal să accepte cererea de la altcineva. I-am explicat că mama este bătrînă şi suferindă. Individa a continuat să răcnească. Am lăsat-o baltă.

Mi-am amintit că văzusem o frîntură dintr-o emisiune de la Antena 3 la care fusese invitat ministrul muncii, Paul Păcuraru, care, la final, a afirmat că orice pensionar îi adresează un e-mail va primi răspuns şi a făcut publică adresa lui: o adresă de Yahoo, deci o adresă personală, ceea ce nu se face şi denotă faptul că însuşi ministrul nu are încredere în sistemul din care face parte. Adresa fiind foarte simplă, am reţinut-o uşor. După ce am făcut eforturi pentru a obţine, cu puţin noroc repede, o adeverinţă de la locul de muncă unde îşi desfăşurase peste 90% din activitatea profesională, cuprinzînd salariile din cei aproape 38 ani de activitate în acel loc, i-am trimis ministrului o adresă prin care explicam situaţia şi includeam un tabel comparativ cu salariile avute în vedere de casa de pensii la recalculare şi cu salariile efectiv avute, care erau mai mari de peste 3 ori. Avînd experienţa e-mail-urilor autorităţilor, nu speram prea mult de la acest demers. Am fost surpins să primesc un răspuns a doua zi, prin care ministrul mă anunţa că a înaintat scrisoarea celor competenţi şi că mă va înştiinţa imediat ce va primi un răspuns. În ziua următoare, primesc un telefon de la o consilieră a ministrului, care mi-a indicat persoana de la casa de pensii căreia trebuia să mă adresez pentru rezolvarea situaţiei. Mi-a oferit la cererea mea o adresă de e-mail a sa, de datat asta oficială, şi un număr de telefon fix de la minister. I-am solicitat ulterior pe e-mail şi un număr de telefon al persoanei la care mă trimisese, mi-a răspuns trimiţîndu-mi un număr de telefon mobil cu menţiunea "aveţi grijă că e numărul de telefon privat!".

Am sunat-o pe funcţionara de la casa de pensii, care mi-a spus să vin cu dosarul. M-am dus şi am întrebat-o de ce a trebuit să fac eu atîtea demersuri dacă tot avea cartea de muncă. Mi-a răspuns cu seninătate "ştiţi, noi ne-am mutat de 3 ori după 1990, dacă aţi şti cîte dosare s-au pierdut...". Cert este că noua decizie a fost gata în cîteva zile. Rezultatul: circa 1.500 lei net în loc de 500 lei.

În această situaţie, cu pierderea dosarului, se află zeci de mii de pensionari. Ei ar trebui să urmeze paşii birocratici de a-şi reconstitui activitatea de muncă, pentru a obţine toate actele doveditoare susceptibile să contribuie la recalcularea unei pensii corecte. Se lovesc de funcţionari isterici, care îşi bat joc de ei şi îi terorizează cu răcnete. Un astfel de demers durează ani de zile, timp în care unii dintre bătrîni mor, pentru că la acea vîrstă se moare. Autorităţile ai căror reprezentanţi au greşit cu pierderea dosarelor ar trebui să facă ele însele eforturile de reconstituire a dosarelor bieţilor pensionari. Însă ele adoptă o atitudine obraznică şi dispreţuitoare, privîndu-i pe bătrîni de o viaţă mai bună, pa care cu siguranţă o merită. O astfel de atitudine te duce cu gîndul la adoptarea acestei atitudini cu intenţie pentru a mai scuti bugetul de asigurări sociale de plăţi suplimentare. Un cinism demn de o cauză mai bună.